dupa vreo 10 minute l-au observat cam toti cei care treceau pe acolo sau isi beau cafeaua. el astepta in continuare. din cand in cand se uita la ceas. se plimba cu pasi mici, inainte-inapoi. cred ca fiecare dintre noi ne creasem deja un scenariu in minte. oare era la prima intalnire si fata il lasase balta? oare ii gresise cu ceva si acum il pedepsea pentru asta?
- tu nu mi-ai adus un trandafir in ultimii ani, d-apoi 100! a fost prima reactie rostita cu voce tare in stanga mea.
- lasa, draga, nu vezi ca nici asa nu va convine?! ala asteapta ca prostu' de 20 minute.
45 minute. atat a stat starbucks-ul cu sufletul la gura asteptand sa apara ea. si barbatul cu buchetul imens de trandafiri nu s-a clintit de acolo. cand nici noi, nici el nu mai speram...a aparut. mergea incet si sfioasa. s-a oprit in fata lui si i-a zambit.
- scuze, sper ca nu ai asteptat prea mult...ce flori frumoase!
- nu, abia am ajuns si eu.
s-au sarutat usor pe buze si au intrat in cafenea. m-am uitat in jur si toti erau atenti la ei, de parca se uitau la o scena din jeux d'enfants. femeile cu un zambet larg, barbatii plictisiti in fata unei scene atat de siropoase pentru inimile lor de lei neimblanziti. in cateva minute cafeneaua ramasese aproape pustie. i-am lasat singuri la masa din colt.
in viata exista oameni care stiu sa astepte, fara tulburare si fara sa se prefaca nefericiti. si uneori tot ce se intampla dupa o lunga asteptare pare mult mai frumos.