- am fost casatorita cu sotul meu 60 de ani si tot atatia ne-am certat in fiecare zi. ne certam din orice, ma enerva mereu indiferent ce facea. asta pentru ca nu m-am casatorit din dragoste. stii cum era pe vremuri…
din cand in cand se mai scutura teiul sub care stateam si ma mangaia pe par ca sa adune frunzele cazute. am aflat intamplari despre anii petrecuti in oraselul din Ardeal pe care l-a adorat, despre mutarea la Bucuresti din cauza bolii baiatului si depresia de care a suferit timp de 6 luni cand s-a trezit intr-un oras mare, necunoscut si lipsit de bunatatea oamenilor din provincia ei draga. despre facultatea pe care a absolvit-o nepotul si despre micile conflicte pe care le-a mai avut cu nora de-a lungul anilor.
- intr-o zi m-a enervat barbatu' meu din nimic. i-am spus ca daca ar fi bolnav as avea grija de el de rusine, doar de gura lumii. dar nu as face-o niciodata pentru el. daca as avea de ales, l-as lasa singur. si culmea, stii ce ciudata e viata? s-a razbunat pe mine mai mult decat m-as fi asteptat.
l-a intrebat intr-o zi pe ce data s-au casatorit, iar el a ramas uitandu-se in gol. pentru o clipa s-a enervat, dar s-a gandit sa il verifice cu zilele de nastere ale celor apropiati, cu numele prietenilor si alte date asemanatoare. nu isi mai aducea aminte nimic.
- boala asta este cumplita si ne-a chinuit multi ani. timp de 5 ani am fost asistenta medicala…si cam atat. ii scriam pe biletele date de nastere, cine venise la noi in vizita, ce gatisem in ziua aia, ce mai auzeam la stiri si repetam apoi impreuna. ii dadeam cartile mele preferate sa le rasfoiasca, dar cand mi-am dat seama ca nu mai distingea realitatea de fictiune, am incetat. faceam goblenuri, eu impungeam, el scotea acul. completam integrame. l-am invatat din nou alfabetul. pana cand usor-usor a uitat sa scrie si sa semneze.
ma uitam la femeia firava din fata mea si incercam sa imi dau seama de unde atata putere sa ingrijesti singura un om bolnav. si ce a determinat-o sa reziste in fata presiunilor prietenilor si a familiei de a il trimite sa fie ingrijit la un camin de batrani.
- am refuzat sa ma despart de el pana in ultima clipa. cand am ramas singura, am intrat din nou in depresie. am avut momente cand ma gandeam sa imi iau zilele. stii ce ma durea cel mai tare? ca toti acei 5 ani dedicati complet lui, nu au fost de gura lumii, ca de fapt l-am iubit. chiar l-am iubit si as mai face-o inca o data.
nu stiu daca si-a dat seama cat ma intristase povestea ei, dar imediat s-a ridicat si mi-a spus zambind ca nu ii mai place sa gateasca de cand a ramas singura:“e si foarte cald in bucatarie acum si nu mai am pentru cine sa o fac. pe cine sa mai bucur?”
- cand am musafiri, ma trezesc la prima ora si ma duc in piata minis sa cumpar fructe. stii care e cel mai frumos compliment pe care mi l-a facut? ca fac cea mai buna tarta din cartier! pai de unde stii tu, dom'le, le-ai gustat pe toate?
se departase demult, dar inca mi se mai parea ca ii aud hohotele de ras.
Fotografie realizata de Vlad Petri