stiti orasele alea unde timpul sade bland si linistit? saptamana asta am ajuns cu jobul la cluj.
pentru mine clujul avea mirosul antisepticului din spitalul unde am stat in 2012. culoarea halatelor asistentelor care m-au ingrijit atunci si gustul jumatatii de banana, pe care am mancat-o pe furis de la doamna ana.
avea alzheimer si ma intreba mereu daca nu vreau un croissant. de fiecare data ii explicam ca nu am voie sa mananc nimic. si tot de fiecare data ii dadeau lacrimile si uite asa, ajungeam sa repetam zilnic povestile noastre de viata. ea 76, eu 26.
avea alzheimer si ma intreba mereu daca nu vreau un croissant. de fiecare data ii explicam ca nu am voie sa mananc nimic. si tot de fiecare data ii dadeau lacrimile si uite asa, ajungeam sa repetam zilnic povestile noastre de viata. ea 76, eu 26.
joi eram la o intalnire intr-un restaurant. discutiile devenisera destul de serioase, desi cadrul era unul placut si relaxat. la un moment dat, intra un barbat cu o hartie de 5 lei in mana.
- nu va suparati, oare pot sa beau si eu o cafea aici? intreaba dintr-o data cu voce tare.
trecut de 60 ani, mic de statura, cu o sapca pe cap, parul alb la tample si obrajii rosii. se uita debusolat in jur si astepta sa ii raspunda cineva. aveam in minte imaginea atator intamplari similare, cand un domn furios urma sa il dea afara, incat mi s-a facut brusc mila de el. doamna blonda de la bar ii raspunde insa pe tonul lor dulce si domol:
- desigur ca puteti bea o cafea, sunteti unde trebuie!
- eu stiu?! pare un local scump, pot sa beau cafea cu banii astia?
am reluat discutiile inainte sa aflu raspunsul la intrebarea lui. dupa mai bine de o ora, il regasesc la masa din colt. parea si mai mic de statura pe canapeaua aia de piele rosie. avea sapca pe cap si se uita linistit la televizor. pe masa era o tava de inox, unde stateau asezate frumos o ceasca de cafea si un pahar de vin alb. m-a fixat cu privirea cand m-am dus la toaleta, iar cand am iesit m-a scuipat de deochi si mi-a spus “hai ca esti frumoasa!”. am zambit cand am ajuns la masa si zambesc si acum cand scriu randurile astea.
mi-am amintit cand am plecat de acolo de o dimineata in care beam cafeaua intr-unul dintre locurile mele preferate din bucuresti. la un moment dat il aud pe tipul de la bar ca tipa la o femeie simpla, desprinsa din romanele lui mark twain. pusese mana pe una dintre tartele cu visine din tava abia scoasa din cuptor. a lasat bucata de tarta acolo si a iesit umila afara.
nu poti sa stergi amintiri neplacute, dar poti sa le inlocuiesti cu bine si frumos. nu cred ca a fost o intamplare ca am ajuns la cluj. mirosul antisepticului l-am inlocuit cu cel al cafelei cu sirop de brad de la yolka. imaginea culoarului nesfarsit de spital a fost inlocuita din senin de cea a unui loc in care timpul sade bland. un loc in care uneori regasesti bunatate si frumusete in cea mai simpla stare.
imaginea de aici