nu mai tin minte momentul exact cand a intrat la mine in casa. si cand zic intrat, nu ma refer la prima noapte cand am invitat-o sus, sub pretextul ca am primit un vin de porto excelent de la niste prieteni. ci la momentul ala cand a inceput sa isi lase diverse lucruri pe la mine.
uita de fiecare data sa isi aduca periuta de dinti, tot cumpara cate una, pleca apoi cu ea, iar o uita si tot asa. pana cand a lasat una verde turbat pe polita de la oglinda. langa a mea. nu mi s-a parut un motiv de panica. la o saptamana dupa, am vazut ambele periute asezate tacticos intr-un pahar maro. ea zice ca e culoarea camel si ca asa au toti oamenii la baie. eu imi lasam de obicei periuta prin sufragerie pe laptop, pe blatul de la bucatarie sau in diverse alte locuri pe unde ma plimbam dimineata. pana seara uitam de ea. de ce am tacut? sa va spun drept, arata al naibii de bine plimbandu-se la mine prin casa in lenjerie. are tot felul de dantele, pe care le asorteaza obsesiv. nu am mai pomenit asa ceva. de parca m-a interesat vreodata ce culoare avea sutienul femeii care ramanea la mine peste noapte. i-am spus asta si s-a suparat. a suspinat de parca era sfarsitul lumii si mi-a reprosat ca am un ton agresiv. a doua seara nu a vrut sa mai ramana.
apoi s-a intors marti noapte si a adus cu ea un suport d-ala de puf-puf care miroase frumos. de fapt ultimul lucru pe care mi-l doresc la mine in casa este sa miroasa a lavanda sau margaritar. i-am zis sa il lase pe hol cu gandul ca il arunc eu mai tarziu. am vorbit cu un prieten despre ea. el crede ca avem deja o relatie. m-a amuzat remarca asta, dar i-am spus sa stea linistit ca nu e cazul. intre timp m-a sunat ea sa ma intrebe cu un ton tandru daca mai avem paine diseara. i-am raspuns cam anxios, pe alocuri nervos chiar. mi-a spus ceva cu “dragule” si “agresiv” in aceeasi fraza, dar am ales sa ma fac ca nu am auzit. am baut vreo patru pahare de vin si acasa ne-am certat. auzi la ea, cica am o prejudecata stupida despre realitate. in timp ce a trantit usa in urma ei, aparatul ala cu miros imbecil a pufait aroma de floricele in tot holul. din cauza asta am iesit dupa ea. probabil a crezut ca ma inmuiasem la gandul ca nu se mai intoarce. in fine, ne-am plimbat unul pe langa celalalt in tacere pret de un ceas. a scos la un moment dat castile din geanta si mi-a pus una in ureche. era o melodie piano bar, care recunosc ca mi-a transmis o stare de bine. femeia asta are si partile ei bune. dar nu cred ca o sa mai dureze mult toata povestea.
dupa vreo trei saptamani am prins un weekend cu soare. genul ala de zi in care vrei sa stai in casa in chiloti, sa te uiti la filme proaste, sa lasi cesti de cafea murdare in chiuveta si sa dormi. ghici ce a vrut ea? sa mergem la mare sa prindem rasaritul. imi venea sa imi bag ceva in rasaritul ei si sa ii spun ca e nebuna. normal ca am ajuns acolo dupa 10.30. ne-am asezat pe nisip si trebuie sa recunosc ca linistea aia era chiar placuta. evident ca nu i-am spus. ea alerga ca in jocul ielelor pe marginea marii. parea chiar fericita. avea o rochie alba, semi-transparenta in lumina aia. cu cat ma uitam mai atent, cu atat mi se parea ca arata mai bine. a stricat totul cand a zis ca trebuie sa cumparam niste buchetele de lavanda pentru acasa. i-am spus ca e ultima mea grija. a ras in hohote si a continuat sa alerge ca bezmetica de colo-colo. cica de aia o am pe ea, ca sa imi aduca aminte. imi venea sa urlu ca pentru asta am reminder-ul la telefon, dar iar facea urat si nu mai am chef de scandal. oricum nu cred ca o sa mai dureze mult toata povestea. imi pierd sirul gandurilor ca tot sare pe mine din senin sa ma sarute si imi sopteste tot felul de cuvinte la ureche. ca cica mi-ar face asa si pe dincolo. femeia asta are si partile ei bune.
Imaginea de aici