astazi te-am vazut pentru prima data preocupat si m-am ingrijorat. de fapt mi s-a facut teama. mi-e teama ca dintre noi doi, eu sunt aia egoista. cea care iti cere tot si careia ii dai si nopti si zile si dimineti de weekend. diminetile alea in care tu te trezesti mereu inaintea mea ca sa ma astepti in bucatarie cu micul dejun.
eu nu stiu sa fac omleta si de fapt, nici nu vreau sa invat. stiu ca mirosul ala de paine prajita cu untul proaspat topit pe ea o sa fie acolo si sambata viitoare. stii, nu m-am gandit pana acum ca as putea fi egoista. ca iau lucrurile astea ca si cum mi se cuvin. nu stii de cand le astept. de fapt, nu sunt eu cea care iti ofera si nopti si zile si dimineti de weekend? nu sunt eu cea care iti ofera dantele, dansuri lascive in bucatarie sau hohote de ras? cea care te tine in brate cand te intorci de la birou preocupat de peste zi si iti indreapta cutele de pe frunte?
totusi poate ai dreptate. poate ca sunt egoista. poate ca acum rad cu pofta si peste zece minute ma gasesti plangand ca o fraiera, ascultand pe repeat melodia despre care ieri spuneam ca ma enerveaza. ma iei in brate si stam amandoi in tacere. ma intelegi. ma iubesti cu bune si rele, cu toane si lacrimi, cu urlete si sarutari d-alea de lasa vanatai. dar de ce crezi ca eu nu te iubesc la fel? de ce nu intelegi ca te-am asteptat prea mult? de ce nu intelegi ca asteptand, am uitat sa mai fiu buna si mieroasa. asteptarea te face egoist si las. uneori rau. rautatea aia care crede ca toate i se cuvin acum. pentru ca le-a asteptat prea mult. de ce crezi ca nu vreau sa invat sa fac sambata omleta? pentru ca am mancat zeci de sambete felii de paine prajita inmuiate in oua ochiuri. singura.
totusi poate ai dreptate. problemele tale sunt la fel de importante. pentru ca sunt ale tale. si ale tale inseamna ale noastre. ale noastre asta suna al naibii de inspaimantator. ale noastre asta inseamna ca nu mai sunt singura de capul meu. ale noastre asta inseamna ca nu mai pot sa fiu eu aia egoista. aia care asteapta sa primeasca mai mult decat sa ofere. dar stii cat de mult mi-am dorit sa se intample asta? stii cat am asteptat sa fiu eu aia rea? aia care se uita la omul bun care urla, plange, sufera si eu sa ma comport de parca nu mi-ar pasa? pentru ca omul ala bun am fost eu candva. e al naibii de bine sa tragi tu de mine seara ca vrei sa facem sex si eu sa spun ca nu imi sta gandul la asta. sau sa imi povestesti despre problemele tale de la birou si eu sa te fac vinovat ca le aduci acasa. si sa iti ceri iertare. sa ma intrebi cum iti sta in sacoul gri cu camasa in dungi si eu sa intorc capul, preocupata de altceva mai important.
totusi ai dreptate. poate ca tu esti omul bun. ala care tace si asculta. ala care o lasa pe nebuna sa povesteasca toate prostiile de peste zi, sa gesticuleze, sa isi treaca mainile prin par si sa vorbeasca tare cand se entuziasmeaza. ala care sta in baie cu paharul de vin in mana doar ca sa nu ma lase singura cand fac dus. ala care se duce sa puna apa in paharul de pe noptiera noaptea, cand mie mi-e sila uneori si sa te strang in brate. de ce crezi ca nu vreau sa ma ridic din pat? pentru ca m-am ridicat zeci de nopti sa umplu paharul ala cu apa. singura.
totusi chiar ai dreptate. vrei sa fii pygmalion si eu sa fiu galateea ta?