au trecut doar doua zile si ma chinui sa imi amintesc detalii. nu mi s-a mai intamplat pana acum, lucru care incepe sa ma ingrijoreze. de la geam vad mult verde si elicea avionului, al patrulea pe care il iau in ultima saptamana.
placerea pe care o am cand ma uit pe geamul asta, o asociez in ultimul timp cu mainile care ma imping in perete si apoi ma trag spre ele sa ma imbratiseze. o imbratisare d-aia stransa, pana ma dor umerii si oftez, de parca toate problemele lumii s-au dus in curprinderea bratelor lui. si problemele mele zboara ca ATR-ul asta, si totusi unele se intorc sa ma sacaie, mai ales cand incerc sa imi amintesc detalii.
dupa fiecare drum lung pe care il parcurgem impreuna, imi dau seama ca amandoua suntem in cautarea cuprinderii aleia cu dureri de umeri. ca uneori amandoua obosim si nu o mai cautam. apoi ne reintalnim tot noi, la drum lung, impartim impreuna aceeasi casca, acelasi playlist, uneori pe ritmurile ei, alteori ale mele, cateodata in engleza, de cele mai multe ori in italiana, ne povestim ceea ce deja stim, de cele mai multe ori eu ei, ceea ce a auzit de cateva ori, dar nu zice nimic, ma asculta, imi raspunde la intrebari, ma cearta, se rasteste, ma rastesc, ii vorbesc urat, prea urat, imi spun ca o sa scapam una de alta, cand o sa gasim imbratisarea aia, apoi imi vine sa plang si sa o iau in brate, sa compensez toate imbratisarile pe care le asteapta.
deseori este partenera mea de drum lung, de nopti cu multe pahare de vin si sticle cu apa minerala, de povesti cu lacrimi de ciuda, de varsat nervi si frustrari, de playlist pentru masina sau avion, de zboruri indepartate sau la cateva ore distanta, distante pe care le parcurgem impreuna, fara sa mai cautam nicio imbratisare. pentru ca fiecare are povestea ei, diferita de-a celeilalte, ea il iubeste intr-un fel, eu niciodata asa, ea rade cu gura ei mare de i se vad toti dintii, si ma mir cum de nu a gasit inca imbratisarea aia, la cat e de frumoasa, de sincera, de rabdatoare, ea stie mereu lucrurile alea complicate, are raspunsurile intortocheate, imi zice de masini, ii zic de cartea pe care tot uita sa o citeasca, ma intreaba de aparate foto, ii raspund ca tipul ala cu coada de samurai chiar i-ar placea si ei, ma cearta, ma enervez, ma impaca, ma iarta, si pregatim iar playlist-ul de drum lung.
zilele trecute, in fiatul 500, pe drumurile intortocheate, pe stradutele alea inguste, pe langa casele colorate, lacurile si muntii aia de iti taiau respiratia, mi-am dat seama cat sunt de norocoasa ca stau in dreapta ei in masina si o aud cum stalceste versurile in italiana. ca vietile multora sunt aranjate in cutiute de ikea, ca zilele lor sunt previzibile, vacantele all-inclusive, drumurile scurte, muzica de la radio, rasetele rare si retinute, imbratisarile grabite si superficiale, iar noi ne uitam la ei de parca am putea vreodata sa traim asa. ea stie ca nu, si eu stiu ca nu, si ca vom mai cauta impreuna, pana cand una dintre noi va gasi ceea ce o face fericita. sau amandoua. poate in acelasi timp, poate una mai devreme, alta dupa mai mult timp. si daca bucuria mea va fi pe termen scurt sau mai lung, pentru ca nicio imbratisare din lumea asta nu dureaza o vesnicie, o sa ne avem mereu una pe cealalta si playlist-ul de drum lung.
am scris atatea povesti despre neindragostiti, despre cei care au venit si au plecat, despre cei care au ales sa mai ramana, despre cravate impletite, camasi cu maneci suflecate, gustul de piele sarata, dulcele de dupa, paharele cu apa de pe noptiera mea, de pe noptierele altora, despre lifturi pierdute, altele asteptate zeci de minute, despre camerele de hotel din centrul orasului, noptile traite pentru mine, niciodata pentru altii, despre cafele, multe cafele, intrebari, inceputuri, intalniri esuate, altele cu dureri de umeri si muscaturi de buze, si ma ingrijoreaza cand uit detalii. si ca am obosit sa inventez intrebari noi, sa amuz, sa caut rochiile colorate, sa le scot din dulap, sa ma oglindesc in geamurile barurilor, sa ma dau cu ruj, sa il sterg cu mana, sau cu servetelele pe care le gasesc aruncate prin genti.
tot ea ma cearta cand nu mai caut povesti, dar ma intelege asa complicata cum sunt, imi aminteste cateva dintre ele, ca eu sunt cea care le traieste ca nimeni alta, ma intreaba cand mai scriu, dar ma lasa in ritmul meu, ma stie uneori pe de rost, alteori ma bucur ca uita si ea detalii. e prima care imi citeste povestile, care imi spune ca am uitat o litera, dar si cea care ma intreaba mereu despre cine am scris. cea careia i-am gresit, dar si cea care stiu ca m-ar ierta si ne-am face din nou planuri pentru urmatorul drum lung. pentru ca e greu sa gasesti pe cineva pentru o imbratisare cu dureri de umeri si ar fi si mai trist sa caut de una singura.
intre timp, schimbam avione, tari, uneori impreuna, de multe ori separat, traim fiecare povesti si ne reintalnim sa ni le spunem la cafeaua cu spuma de lapte, intotdeauna la mine in bucatarie. apoi eu le scriu, iar ea asteapta sa ma intrebe despre cine am scris. astazi despre tine, ca sa nu mai uit.
