numele meu e Valentin
si m-am decis sa ii spun actualei mele iubite ca sunt indragostit de Catrinel.
as vrea sa o pregatesc inainte, sa inteleaga din atitudinea mea ca relatia
noastra nu mai merge, sau sa isi dea seama singura ca isi doreste altceva.
as
vrea sa inteleaga fara ca eu sa ii spun franc, privind-o in ochi, vazand-o cum
mijeste privirea spre mine, cum ma intreaba poftim, ce ai spus, cum incepe sa
planga, plansul ala sfasietor de fiara careia ii iei puiul de langa ea, viata insasi,
fara sa o vad cum se pravaleste pe canapea, cum arunca pernele prin casa, cum
urla, urletul ala care nu o sa imi mai iasa niciodata din timpane, care o sa ma
faca sa regret, care o sa ma oblige sa ma intorc, dar nu mai vreau sa ma
intorc, decizia e luata demult. de ani, in care nu mai suntem fericiti, mimam
aceasta viata de cuplu perfect, barfim cunoscuti singuri, cand visez la ziua
in care o sa ies pe usa propriei mele case, ziua in care imi voi recapata
libertatea de fiinta singura, auto-suficienta. stiu, judecati in continuare
dupa faptul ca sunt indragostit de o colega de birou, ca visez la ziua in care
am iesi noi doi, doar noi doi, la o cina jenant de romantica, intr-un loc ales
de mine dupa ce am rupt internetul in doua cautand locul perfect, o cina la
care ea sa poarte rochia bej, mulata, cu care a venit o singura data la birou,
cred ca s-a rusinat de reactiile provocate pe etajul nostru. daca eram singur,
ala era momentul in care ii trimiteam pe mail o cerere in casatorie, asa o nebunie
pe care as fi putut sa o regret peste cateva zile, dar nu atunci cand frematam
de emotie, in timp ce ridicam ochii din monitor din minut in minut.
as pleca
oricum, fara sa am vreo urma de speranta ca as putea sa o iau de la capat cu
altcineva. numai ca sunt prost, slab, in loc sa ma indepartez de ea, dupa
noaptea in care am dansat frenetic cu Catrinel si imi doream sa ma inchid mai
repede in baie singur, am reusit sa ma duc acasa si sa fac sex cu actuala mea
iubita, de parca era sfarsitul lumii. la inceput s-a trezit cu greu din somnul
profund, dar a cedat vazandu-ma atat de determinat sa termin repede ce
incepusem, nu avea sa ma opreasca nimic, as fi insistat cu agresivitate pana ar
fi cedat. de dimineata se invartea totul cu mine, am anuntat ca nu ajung la birou,
ea boscorodea ca e obosita din cauza mea, ca are parul incalcit de cat am
tras-o de coada, ca data viitoare cand ma mai duc in club si ma excita vreo
dansatoare, sa ma inchid mai bine singur in baie. a simtit, dar a gresit
motivul pentru care m-am intors. tranteste usa si pentru prima data ma invaluie
o falsa senzatie de libertate, imi vine sa sar din pat si sa topai ca un nebun
pe the bare necessities of life / will come to you / they'll come to you! / look
for the bare necessities / the simple bare necessities / forget about your
worries and your strife. nu sunt in stare, ma invart ca intr-un carusel, un
carusel plin de pahare cu rom si de ganduri, intind mana spre telefon si fac o
nefacuta. ii trimit lui catrinel o melodie de pe spotify-ul meu.
si astept. se face ora pranzului, eu tot in pat, tot asteptand. la 1.12 imi
raspunde “multumesc, faina!”
am simtit ziua
aia ca un bolovan enorm pe care il purtam in spate pe via dolorosa, unde fusesem
cu actuala mea iubita in urma cu cateva luni. actuala, dar avea sa devina fosta
cat de curand, toata ziua mi-am facut planuri, am repetat speech-ul, tonul
vocii, eu, cel care tine discursuri in sali cu zeci de oameni, eu, care conduc
un intreg departament, pentru care sunt un model in ceea ce priveste
lejeritatea si familiaritatea pe care o dau fiecarui discurs, eu, maestrul
bullshit-urilor corporatiste, nu sunt in stare sa construiesc doua fraze pe
care sa le rostesc vehement. cum faceam in facultate cand descoperisem ca si
femeile isi doresc sa faca sex la fel de mult ca barbatii, daca stiai cum sa le
convingi? cum le trimiteam dimineata acasa fara urma de rusine sau regret? cum
uitam sa le pronunt numele a doua zi, cum faceam cand imi dadeau bip sa le sun
si stergeam din memorie numere, conversatii, trupuri intregi de femei? sa fi fost 20-25 sau mai multe. aveam la un moment dat o agenda in care le
scrisesem initialele, dar de cand ma indragostisem de prima tipa in anul 3, am
incetat sa o mai fac. sa ne intoarcem la problema mea, cum fac sa inteleaga
rational, sa fie de acord cu mine, sa plece ea, si nu eu, sau sa accepte macar
sa ramana in casa mea, fara sa faca o scena patetica, scandal, fara sa ma
roage, fara sa imi provoace mila. mi-e draga, mi-e draga dupa atatia ani, as vrea
sa iesim amandoi cu bine din asta, sa inteleaga ca am evoluat diferit, ca ne
dorim alte lucruri de la zile, weekenduri, viata, ca nu e o tragedie, ca sunt
altele mai grave, ca poate cine stie, ne redescoperim peste timp, as vrea sa
las totusi o urma de speranta, in caz ca i-ar fi mai usor.
nu mai e nimic de redescoperit.
zilele au curs
normal, chiar saptamanile de dupa, incercam sa pregatesc terenul, relatia cu Catrinel
de la birou se racise considerabil, aproape ma ignora, ceea ce imi provoca un
disconfort fizic, de ganduri nu mai vorbesc ca ma intelegeti. acasa distanta se
crease deja, seara ne suportam reciproc cele doua-trei replici, eu ma inchideam
in birou si citeam, epuizam toate documentarele de pe netflix, filmele proaste,
ea nu stiu, nici nu o intrebam, apoi noapte buna, partea mea, partea ei,
weekendurile la ai ei, ai mei, Ikea, supermarket-uri, si uite asa a trecut
suficient timp cat sa imi fac curaj pentru ce avea sa urmeze. miercuri, ziua in care imi voi fi recapatat libertatea.
in timp ce
urcam scarile, repetam in minte discursul invatat pe de rost, stabilisem respiratia
si tonul vocii, deja le gasisem pe cele potrivite. urc, etajul 3, deschid usa,
nici nu era inchisa, doar o imping, dulapul cu oglinzi tot acolo, cuierul, las
rucsacul, si dintr-odata sare cineva pe mine, aproape strangandu-ma cu forta,
in timp ce abia imi mai tineam echilibrul. era ea, aceeasi, strangea ceva in
mana pe care o avea in aer, ma inconjurase cu tot corpul, ma invadase, urla,
canta, nu distingeam ce zice, am inteles la un moment dat ceva ca printr-un
vis, mi s-au inmuiat picioarele si am inceput sa plang in hohote. cea mai
fericita si cea mai trista zi din viata mea aveau sa cada amandoua in acea miercuri.
Valentin,
sunt insarcinata! o sa avem copilul pe care ni l-am dorit!
plangeam
amandoi pe hol, ea cu ochii sclipindu-i de fericire, eu de responsabilitatea
unei alte vieti, una de care nu aveam nevoie, dar singura pe care nu as fi
putut vreodata sa o parasesc.
numele meu este Valentin si de cateva luni sunt tatal fericit al unui copil perfect si sotul
nefericit al unei casnicii sortite esecului. traiesc pentru ziua aia.
sfarsit.