am atatea poze cu straini in telefon, incat uneori ma gandesc in cate telefoane, ale cator straini, as gasi poze cu mine si ce am trait in ziua in care mi le-au facut.
barbati la costum trecand prin alexanderplatz, sau pe plajele indepartate din perhentian, cu barba sau fara, cu ochelari de vedere, dar mai ales de soare, razand in hohote pe stradutele din matera, incruntati in drum spre birou in sevilla, femei care mi-au atras atentia pe atatea drumuri, in atatea ipostaze, mame cu copii in metroul spre piazza cavour sau de mana cu cate un barbat pe gran via, agatate lasciv de gatul lor, sau plimband catelul in villa borghese, blonzi desprinsi din revistele neckermann la targul din colmar, cu obrajii rosii de la vinul fiert din strasbourg sau arsi de soare prin gaeta, cu sosete colorate ca cel din avionul spre malaga, sau cu pasta de dinti aruncata cu nonsalanta in rucsac ca cel din spatele blocului meu, tipa vopsita roz care sublinia cu markerul pasaje din murakami, sau tipul timid care desena peisaje intr-unul dintre zborurile spre bergamo. apoi mai sunt cuplurile, din nou cuplurile alea imperfecte, disproportionate, cei care stateau pe telefon fara sa isi vorbeasca, in timp ce li se raceau tapas-urile la restaurantul din ronda, care se sarutau cu limba in feribotul spre monte d’isola, care se sprijineau unii de altii dupa sticlele de alcool baute in pub-ul din rembrandtplein, cei care se inghesuiau in colturile din bari vecchia, sau cel care ii punea mana pe sub fusta in interbelic la victoriei.
apoi mai e o categoria aparte de poze cu straini, strainii pe care ii cunosc, pe care i-am surprins de drag sau de dor, asa cum stateau ei, uneori relaxati pe scaunul din bucatarie in timp ce mancau masline direct din borcan, de multe ori stresati inainte de o prezentare importanta, cu papionul stramb inainte sa intre la vreo cununie civila, sau cu flecul tocit, in timp ce treceau zgomotos pe culoar, cel care s-a asezat o data in locul meu la birou, dar si cel caruia ii batea soarele de dimineata direct pe claia mare de par, cel care face pe tipul arogant, dar isi zambeste pe ascuns cu fata de la etajul 6, cel care a comandat burgerul clasic la simbio, dar si cel care imi facea poze pe ascuns cand inca era vara, cel de care am fost indragostita atatia ani fara sa stie, dar si cel de care am uitat a doua zi dupa ce am plecat. cel care sta acum in avion in dreapta mea, caruia i-am dat locul 29D, si care verifica ora, in timp ce se uita ce scriu pe telefon. cuvinte incrucisate, necunoscute limbii pe care o vorbeste el. zambetul e acelasi, indiferent de avioane, tari, dialecte, accente, sau nume de familie. iar el e deja in poza mea de la drum lung.
strainii care raman blocati in telefonul meu, in ipostaze diferite ale vietii lor, de care au uitat demult, sau care inca sunt acolo, intre teama de necunoscut si nebunia momentului in care i-am surprins. i-as cauta si le-as trimite o carte postala cu poza din ziua aia uitata, si un mesaj care sa le reaminteasca ceea ce si eu uit sa imi amintesc singura.
esti intotdeauna frumos de privit prin ochii cuiva.