a fost odata...

in ziua cand si-a semnat demisia, cristina ar fi trebuit sa fie fericita. urma sa se mute definitiv in germania, acolo unde iubitul ei era la studii de cativa ani. isi gasise deja job si mai erau cateva saptamani pana la plecare. si totusi, de ce nu era fericita? mergea catre casa si se incuraja singura ca totul o sa fie bine.

ce-i al tau e pus...departe

zilele trecute povesteam cu o prietena despre vacanta din care m-am intors recent. m-a intrebat la un moment dat in stilul ei caracteristic daca mi-a placut vreun tip acolo. nu avea cum sa imi placa unul singur. e tara in care trebuie sa fie frustrant pentru un barbat sa nu aiba cel putin 1.80m, par blond si ochi albastri. am povestit cateva ceasuri in fata unor pahare de rose la M60, concluzia serii fiind inevitabil - “ce-i al tau e pus…departe”.

copilul din flori

statea in pat si se uita la camasa neagra care atarna pe umeras. abia in ziua inmormantarii lui constientizase cat era de afectata. avea aproape 80 de ani si probleme de sanatate. nu a fost pentru nimeni o surpriza. dar pentru ea a insemnat mai mult decat pentru cei din familie.

despre vacante, numai de bine. despre dor...

de cand a plecat am stiut ca o sa fiu impartita mereu in doua.
intre tara noastra si tara unde a ales sa traiasca, intre ea acolo si ai mei aici, intre acasa al meu si acasa al ei. intre mobila mea alba si banca ei cu perne lila din bucatarie, unde miroase a floricele si lichior de fistic. intre mi-e dor de tine si pe curand. intre te iubesc si ich liebe dich.