ma bucur de prima zi de concediu. in acelasi timp imi pare rau ca nu am mai multi prieteni artisti sau consultanti. pe masura ce imi creionez diminetile perfecte de vacanta in bucuresti si incerc sa ma intalnesc cu oameni dragi, imi dau seama ca majoritatea au program de corporatisti.
m-am intors aseara acasa cu gandul ca o sa scriu o poveste cu un titlu siropos tip Dale Carnegie: “cum sa iti depasesti limitele si sa transformi <nu pot> in <uau, am reusit>. m-am razgandit apoi de cateva ori pana sa incep randurile astea, de teama ca o sa va plictisesc dupa primul paragraf. ca sa evitati asta, va recomand sa nu le cititi.
te iubesc asa cum ana de la 25 de ani nu o sa mai iubeasca pe nimeni. te iubesc pentru ca ana de la 25 de ani isi doreste ca ana de la 65 de ani sa te iubeasca la fel de mult. te iubesc in fiecare zi pentru ca vreau sa stii ca esti cel mai important barbat din viata mea. te iubesc pentru diminetile impreuna, cand imi saruti talpile si pentru serile in care adorm langa tine. pentru ca stau asa confortabil in scaunul din dreapta in drum spre vama, de parca acolo a fost locul meu dintotdeauna.
pe mirabela o poti descrie in cateva cuvinte ca fiind…o tipa cu sani frumosi. genul ala care trebuie “purtati” liberi, in afara oricarui sutien care ar putea sa le ingradeasca frumusetea. genul ala dupa care barbatii se uita cu coada ochiului pe strada atunci cand sunt de mana cu altcineva. si acel altcineva intoarce capul dupa ea, intrebandu-se cum merge aia fara sutien pe strada.
