9 septembrie 2021

CULCÚȘ, culcușuri, s. n. Loc (improvizat) de odihnă pentru oameni. ♦ Adăpost, sălaș pentru oameni; locuință. ♦ Ascunzătoare


intr-o zi m-am uitat atat de mult in ochii tai, incat mi s-a parut ca as putea sa imi fac culcus in ei. 

sa intru acolo cand sunt trista, sau mi-e dor, sau ploua, sau pur si simplu sa imi fac pe inserat culcus. si atat. fara sa dau explicatii pentru ca ti-am invadat spatiul. 

tu sa dai din gene si dintr-odata sa se faca racoare, vara sa fie un aer conditionat, iar pe timpul iernii sa tii ochii inchisi mai mult timp ca sa nu-mi fie frig. sa ies cand vreau, sa cobor pe obrajii tai ca pe un tobogan, sa-ti deschid usor buzele si sa ma intind pe limba ta moale, de parca as fi pe nisipul unde stam acum intinsi pe spate si ne uitam la nori. 

sa ma agat de firele tale de par, sa ma plimb de pe un fir pe altul ca un copil care se da in leagan. 

sa ma joc de-a v-ati ascunselea printre degetele tale, sa iti faci palma caus (aici zambesti si e secretul nostru) si sa ma odihnesc in ea ca pe sezlongul unde ne-am inghesuit impreuna cu o primavara in urma. sigur nu m-as umple de nisip in palma ta, deci nu ai mai avea motive sa razi ca toate firele de praf se lipesc mereu de corpul meu. 

as cobori pe coloana ta vertebrala ca pe un derdelus si as escalada piciorul tau stang ca un copil rasfatat care asteapta sa primeasca un cadou. 

m-as rasuci pe mana ta dreapta si mi-as incolaci picioarele printre degetele tale lungi, m-as zgaria cu unghiile tale si m-as uita la pielea care se inroseste. as trece limba peste ea sa simt daca are gustul meu sau al tau, apoi as continua calatoria printr-un triplu salt pe pieptul tau. 

mi-as odihni urechea acolo si as sta minute bune intr-o stare de meditatie. m-as ridica brusc si as fugi fara sa ma uit inapoi pana as ajunge in urechea ta si ti-as sopti a doua mea poezie preferata:

vei plange mult ori vei zambi de razele acelei dimineti, in care eu ti-oi zice fara umbra de cainta: "nu stii, ca numa-n lacuri cu noroi in fund cresc nuferi?" (aici vei zambi din nou, dar nu e un secret)

de razele acelei dimineti cand plimbandu-ne de pe un corp pe altul vom deveni unul si acelasi.