trei e un numar impar

cu cat se indeparta mai mult, cu atat parca o urmarea mirosul de gogosi amestecat cu cel de porumb fiert. dianei ii placea sa alerge in parc in serile de toamna, dar dintr-odata parca o apasau singuratatea si intunericul care inconjurau lacul. forfota din timpul zilei disparuse odata cu soarele si gradele celsius.

sa-i amintiti, va rog frumos, adresa ei.

manuela are 45 ani. de 25 ani lucreaza ca functionar public, mai exact casiera la o institutie de stat. tot de 25 ani, cand de altfel a venit in capitala pentru prima data, sta in acelasi bloc pe strada poiana narciselor, langa conservator. un apartament intr-un bloc construit prin anii 60, mostenit de la o ruda din partea mamei, de care familia ei a avut grija pana s-a prapadit.

fata mosului sta pe strada 8 martie

- fetito, casa ai, masina ai, trebuie sa iti gasesti un baiat bun sa te mariti. ce astepti?

ma uitam in ochii lui albastri, neschimbati si la fel de senini ca in copilaria mea. as fi vrut sa ii raspund: “astept o poveste, bunicule!”

o tipa cu vino-ncoa'

s-a asezat langa mine la masa de la geam. ca de fiecare data ma intimida prin atitudinea ei. era genul de persoana sigura pe ea, vorbea rar si apasat. uneori mi se parea ca isi misca si buzele intr-un mod ciudat cand articula cate un cuvant, doar ca sa atraga atentia asupra frazei respective. avea mereu un look extrem de feminin, nu mai cunoscusem o tipa pe care sa arate atat de bine o fusta conica midi si un blazer lejer.