Cat de mic este un oras mare...

Vi s-a intamplat vreodata sa fugiti de ceva si sa esuati lamentabil, trezindu-va exact in acea situatie? Ca atunci cand te desparti de o persoana si brusc teama ta cea mai mare este sa nu o reintalnesti intamplator...

Oare daca mi-e pofta de prajitura mea preferata, o sa il gasesc la masa din colt savurand cu o placere nebuna tigarile alea oribile cu miros de cirese? Oare daca ma duc vinerea la film o sa fie pe randul din spatele meu? Oare daca mi-e pofta sa beau cafeaua intr-o dimineata de weekend acolo unde am fost atatea alte dimineti impreuna, o sa il gasesc la masuta cu scaune inalte? Si uite asa un sir lung de intrebari iti navalesc prin minte si tot asa orasul care ti se parea atat de mare se ingusteaza putin cate putin.

Mic indreptar despre femei

Am citit recent un studiu despre ceea ce apreciaza barbatii romani la o femeie...se pare ca domnii sunt interesati in primul rand de frumusete, dar aceasta trebuie sa fie dublata de inteligenta si incredere in propria persoana. Nu zau!? Pe principiul acesta eu daca mi-l doresc frumos, destept si cu bani sunt pretentioasa, idealista, etc...Conform studiului un numar reprezentativ de barbati asociaza feminitatea cu frumusetea, ceea ce m-a amuzat si m-a facut sa ma gandesc la femeile din viata mea si la cat sunt de feminine fara sa fie in tiparele clasice de frumusete. Dar despre ele o sa va vorbesc alta data...

Un compliment, va rog!

Initial am vrut sa incep cu o marturisire de genul <Ma numesc X si am suferit multi ani de sindromul “complimentofobie”>. Nu, chiar nu exista termenul, insa nu am reusit sa nascocesc ceva mai creativ, sa descriu de fapt o problema cu care (sper) s-au mai confruntat si alte persoane – ce faci cand ti se spune ca nu stii sa primesti un compliment?

Tatii copilului meu

Pentru cei care deja au strambat din nas la titlul lipsit de inspiratie pe care l-am gasit pentru randurile de mai jos, tin sa precizez inca de la inceput ca nu sunt casatorita si nici nu am copii. Teoretic nu am avut inca parte de aceasta experienta, practic insa in visele pe care mi le construiam alaturi de barbatul de langa mine m-am casatorit de cel putin 2-3 ori si am avut si vreo 3 copii cu fiecare dintre ei. Fara sa fiu genul de femeie care a visat dintotdeauna la ziua nuntii, trebuie sa recunosc ca mi-am imaginat-o de cateva ori alaturi de omul de langa mine. De fiecare data cand am parasit sau am fost parasita am plans dupa copiii nostri, dupa felul in care aratau in mintea mea, uneori mai mult decat dupa iubirea in sine.