giulia

giulia e genul de tipa cu capul in nori. are parul lung, blond, ondulat, cu varfurile usor arse. e mereu data cu oja colorata, dar de fiecare data unghiile ei sunt cojite. se enerveaza si uneori le cojeste singura pana mai raman cateva picatele din loc in loc.

ceva si altceva

eram astazi la birou cand imi suna telefonul. numar necunoscut, prefix de Romania. ma gandesc ca e cineva de acasa si raspund entuziasmata.

ce mai fac

conexiunea pe skype se tot intrerupe si dau restart ca sa reluam discutia incheiata brusc. ma gandesc la distanta dintre noi, dar cand o vad din nou, parca e in camera mea de hotel de cealalta parte a patului.

benvenuto!

e prima zi aici si am iesit sa descopar zona unde locuiesc. orasul este un muzeu in aer liber, vremea perfecta, asa ca ma duc sa citesc in parc cartea primita cadou de la ana. lume multa, harmalaie si urlete de copii, toate bancile ocupate. ma mai plimb pana gasesc una libera la umbra.

melci, scoici, raci...

stau la o masa la restaurantul l’isola d’oro. mesele sunt foarte apropiate, conversatiile se amesteca intre ele, dar nu imi sta gandul la povestile lor. in stanga mea tocmai s-a asezat un cuplu de italieni. la cateva minute dupa ei in dreapta a venit un cuplu de englezi.

voulez-vous?

alice e o tipa de-o frumusete candida. uneori e de-a dreptul naiva, dar asta se intampla mai ales dupa 2-3 pahare de cuba libre. dupa birou avea o intalnire cu un tip pe care il cunoscuse la o nunta. isi luase rochia neagra mulata si pantofii cu toc inalt. succes asigurat in multe alte seri similare.

multi ani impreuna

anii pe care i-a implinit azi sunt egali cu cei de cand ne stim. e genul ala de relatie pe care nu ai ales-o, te-a ales ea pe tine. asa cum ar trebui sa fie, dupa ce mai bine de 30 ani ne-am tot impiedicat una de cealalta, pana am hotarat tacit ca ea e familia mea si eu sunt a ei. independent de barbati, iubiri trecute si viitoare, periodicitatea cu care ne vedem sau distanta dintre casele noastre.

bucuresti-oriunde

mi-e dor de drum lung, dar in acelasi timp mi-e teama de locuri indepartate. e un amestec de nou si necunoscut, care imi lasa un gol in stomac. ca entuziasmul primei zile cand te cazezi la hotel si dorul de casa ta dupa cateva zile de stat acolo. de mai bine de 12 ani casa mea e drumul dintre bucuresti-ploiesti, intre casa mea de aici si cea de acolo, cu ai mei dragi.

jurnal de electric castle

despre electric castle numai de bine. m-am intors acasa si inca rememorez zilele trecute si oamenii pe care i-am intalnit acolo. entuziasm, veselie, culori, bun simt, muzica pentru toate gusturile, cizme de cauciuc, pelerine si da, ploaie.

berlin, intre coldplay si peronul liniei U2

anul trecut de craciun mi-am facut cel mai frumos cadou, biletul la concertul coldplay de la berlin. am asteptat jumatate de an data de 29 iunie. nu mai tin minte ultima oara cand m-am bucurat la fel de mult, cand am fost atat de entuziasmata pe fiecare acord al fiecarei melodii, cand m-au emotionat mai tare oamenii din jur si reactiile lor. perfect. si cam asta este singurul cuvant care imi vine acum in minte.

matrimonial

- de ce esti suparata?

- nu sunt.

- eh, nu esti. te intorci cu spatele la mine, deschizi cartea aia si de 10 minute nu ai terminat nicio pagina. ce inseamna asta?

- ca citesc incet.

bucuresti, te iubesc

dimineata asta era mai frumoasa ca alte dimineti. stabilisem sa ne intalnim la 11 la cafea, dar nu imi plac weekend-urile grabite. ritualul meu de domnisoara de pension includea taiatul coditelor la flori, chiar daca era aproape 10 si eu aveam cateva vaze pline de bujori.

domnu' popa

stateam intinsa pe pat la fizioterapie si incercam sa citesc. pozitia era destul de incomoda, imi atarnau si niste fire pe spate, asa ca gandurile imi fugeau aiurea. dupa cateva minute am avut si o epifanie, cum ca as avea o placere vinovata sa las 2-3 tacamuri nespalate in chiuveta pentru a doua zi. ma amuza ignoranta gandurilor mele si mi se facuse dintr-odata racoare pentru ca eram doar in sutien.

multumesc-ul din cutia cu bezele

povestea asta a inceput ieri. m-a sunat curierul ca am primit un pachet. in pachet o cutie cu bezele si un mesaj anonim care ma incuraja sa scriu si sa traiesc povesti. am zambit toata seara si inca imi vine sa o fac cand ma uit la cutia de carton ramasa pe masa.

ganduri la pereti

de dimineata cand m-am trezit m-am gandit sa iti raspund la mesajul trimis cu o seara inainte. l-am scris si rescris de cateva ori, apoi l-am sters de tot. nu ma pricep la cuvintele care iti plac. lumea ta e haotica, incrancenata si are culoarea mobilei wenge.

pygmalion si galateea

astazi te-am vazut pentru prima data preocupat si m-am ingrijorat. de fapt mi s-a facut teama. mi-e teama ca dintre noi doi, eu sunt aia egoista. cea care iti cere tot si careia ii dai si nopti si zile si dimineti de weekend. diminetile alea in care tu te trezesti mereu inaintea mea ca sa ma astepti in bucatarie cu micul dejun.

frumoasa si bestia - partea a II a

nu mai tin minte momentul exact cand ne-am mutat impreuna. si cand zic mutat, nu ma refer ca mi-as fi dus toate hainele din sifonier si mi le-as fi mutat intr-a lui. pentru el faptul ca dormim 3-4 nopti pe saptamana impreuna vine la pachet cu “stresul” unei relatii serioase.

frumoasa si bestia

nu mai tin minte momentul exact cand a intrat la mine in casa. si cand zic intrat, nu ma refer la prima noapte cand am invitat-o sus, sub pretextul ca am primit un vin de porto excelent de la niste prieteni. ci la momentul ala cand a inceput sa isi lase diverse lucruri pe la mine. 

fericirea poarta halat roz

claia de par blond se uita la el cu ochii aia albastri senini si ii spune cu o voce ca de om mare:

- tata, astazi ne facem unghiile mov! 

visatoarea

aveam vreo 11-12 ani si aflasem ca mos craciun nu exista. au avut grija colegii sa rada pe tema naivitatii mele si sa imi alunge orice urma de indoiala. eram singura acasa si imi facusem un scop din a gasi cadourile cumparate de ai mei. epuizasem dulapurile din dormitor, sertarele bucatariei si facusem chiar si un tur de baie. 

nu plange, ana!

ana mea pleaca. ana mea pleaca si stiu ca va trece vreme pana vom mai sta impreuna pe fotoliile din puf, pe terasa la expirat. ana mea e cea despre care am scris vreo 3-4 povesti pana acum. muza, cum ii spun eu. ana e cand fata cu vino’ncoa, cand cea cu nume simplu.

Avion cu motor / Ia-ma si pe mine-n zbor

ajunsesem cu mai bine de o ora si jumatate mai devreme la aeroport cand am aflat ca zborul meu are intarziere de o ora. ma foiam de pe o parte pe alta a scaunului de la poarta 11 si ma gandeam de ce nu mi-am luat o carte de voiaj mai interesanta.

No, da’ unde-i graba?

stiti orasele alea unde timpul sade bland si linistit? saptamana asta am ajuns cu jobul la cluj.

pentru mine clujul avea mirosul antisepticului din spitalul unde am stat in 2012. culoarea halatelor asistentelor care m-au ingrijit atunci si gustul jumatatii de banana, pe care am mancat-o pe furis de la doamna ana.

ziua internationala a patului facut

sau a fericirii.
20 martie…ce an era?

singuratatea corporatistului de cursa lunga

6.30 AM: in fiecare dimineata victor se trezeste la ora asta. din momentul in care opreste alarma telefonului si pana iese pe usa trec 45 minute. merge cu bicicleta aproximativ 10-15 minute pana la birou. ajunge intotdeauna primul dintr-un open space de 50 de persoane. asta pentru ca programul incepe la 8.30 si colegii se strang abia pe la 9. isi pune castile bowers & wilkins, cumparate din bonusul primit de sarbatori si asculta invariabil nicecream fm. 

stiu ce o sa faci primavara asta

caut locuri frumoase in care sa ma pierd primavara asta. ofer la schimb altele pline de amintiri. locurile mele sunt despre oamenii cu care am fost acolo si despre mine, cea de atunci. 

vulpea cu nume de floare

de dimineata am gasit-o dansand pe melodia ei preferata. ciorba fierbea pe foc si din bucatarie rasuna “I want to break free”. am dansat amandoua si ne-am intins pe canapea razand in hohote, inainte ca freddie sa termine refrenul. intotdeauna ma pune sa ii traduc versurile...astazi este despre ea. 

veronica se hotaraste sa fie sexy

daca ma intrebati pe mine, veronica e o tipa tare faina. micuta de inaltime, par lung ondulat, gingasa in gesturi si aspect, naturala. din cand in cand mai sufla in breton ca ii intra in ochi. as compara-o cu un ghiocel, ca sa va faceti o idee despre ea. 

anti-valentin

stau aplecat deasupra ei si ma intreb daca era asa frumoasa si cand ne-am cunoscut. doamne, nu mi-a placut deloc de ea la inceput! era exuberanta, gesticula mult si avea parul tuns mai scurt intr-o parte. groaznica tunsoare pentru o femeie, mi-am spus atunci.

fericiti cei ce au telefon

m-am asezat langa ea, dar nu m-a observat. butona de zor iphone-ul 6 si degetele i se miscau nefiresc de repede. avea cam 10-12 ani, blonda, cu bucle incalcite, care ii ieseau din prosop. astepta ca si mine sa ii vina randul la tuns. am tresarit cand a inceput sa imi vorbeasca, pentru ca nu ridicase deloc capul din telefon.

de ce sa nu invidiezi un om cu bani

in noaptea de 26 decembrie 1985 nea marinache a simtit ca i se apropie sfarsitul. le-a chemat pe cele doua fete la el ca sa nu fie singur la trecerea spre dincolo. ii era frica. fata cea mare nu a suportat sa isi vada tatal in starea aia. a lasat-o pe magdalena, sora cea mica, de veghe pana dimineata. intotdeauna a fost mai puternica, chiar si in astfel de momente. trecuse mai usor si peste moartea mamei, in timp ce aurora inca suferea cand isi aducea aminte de ea.

scurta povestire despre bucurie

trec de atatea ori pe langa usa ei si nu am niciodata timp sa ciocan sa vad ce mai face. ne intalnim uneori intamplator pe scara blocului si stam minute bune la povesti. dar nu mai tin minte cat a trecut de cand ne-am vazut ultima data.