2 martie 2016

stiu ce o sa faci primavara asta

caut locuri frumoase in care sa ma pierd primavara asta. ofer la schimb altele pline de amintiri. locurile mele sunt despre oamenii cu care am fost acolo si despre mine, cea de atunci. 

septembrie 2008, prima vizita. mirosul inceputului de toamna si a strugurilor proaspat culesi. o casuta ascunsa intr-o noapte tarzie, in care visam la locul de poveste vazut doar in pozele de pe internet. semineul si scara de lemn, primele lucruri pe care le-am observat cand am intrat in casa. balconul mic, curtea plina de copaci si verdeata, hamacul in care m-am pierdut atatea zile si diminetile cu dulceata de afine, unt si paine de casa. the cure pe fundal, acelasi album ascultat in loop. versuri fredonate in gand si picioare tremurande la prima lectie de echitatie. racoare seara si casa goala, doar pentru noi. weekend-ul, freamat de copii, oala plina de clatite si povesti despre casa mosului, istorisite de oamenii frumosi de acolo. 

septembrie 2010, ziua mea. 
aduceri aminte, dulceata de visine si aceeasi paine de casa. un alt caine, aceiasi oameni frumosi. un alt tu, aceeasi eu. cadoul gasit pe noptiera, plimbarea de la pranz si alta ora de echitatie. hamacul, mirosul de lapte proaspat si caimacul luat pe ascuns. fericire in cea mai simpla forma.

"Te țin de umăr. Tu-nclini tâmpla rece ca-ntotdeauna. Suntem doi și singuri și-n loc de inimă ne bate luna." (Nichita Stănescu )
camera din turn. pentru mine, cea de atunci, asa arata un basm. privelistea superba si curtea ca un parc, plin de verde si lumina. limonada adevarata si mic dejun tarziu pe terasa. gustul supei de taitei facuta in casa si mirosul capitelor de fan, in care m-am ascuns inainte sa inceapa ploaia. acelasi tu, aceeasi eu. forrest gump si noptile cu liniste, in care auzeai gandurile celui de langa tine.



conacul archia:
vin rosu in pahare mari, cum imi plac mie. camera cu decor traditional, singura pe care am gasit-o libera. toate celelalte camere vizitate pe furis, printre usi intredeschise. geamuri mari si piscina cu apa rece. gust de prea mult dulce si de covrigei sarati, mancati in camera la televizor. cuburi de zahar, tenisi colorati si cea mai frumoasa casca de calarie.
"ce bine ar fi fost daca am fi stat in camera "flori de camp"!
"hai lasa, data viitoare!"
data viitoare parca a trecut demult...


drum lung, tarziu in noapte. durere de muschi si oboseala. aleea care parca nu se mai termina, la capatul careia ma asteapta o alta poveste. scartait de leagan si oameni cu zambete largi. tablouri cu aristocrati, oglinda mare aurie, in care m-am pozat singura. cina la ora tarzie, singurii invitati de la castel. pianul din hol si cateva acorduri false, cantate pe furis. asternuturi albe, apretate si cuvertura aruncata pe jos. mult soare si verde. decor de nunta, ultimele pregatiri inainte de petrecere. miros de paine prajita, oua ochiuri gatite perfect si gust de lapte proaspat. cerul ca o vata de zahar pe bat. din nou aleea aia lunga. privirea in urma si gandul ca o sa ma intorc curand. 
curand parca a trecut demult...