Dragii mei...

nu am mai scris demult. uneori mi se face dor. alteori ma simt coplesita de rutina si mi se pare ca nu mai am nimic interesant de spus. am cateva idei, dar se pierd repede in ganduri si neliniste. nici acum nu am vreo poveste care sa va placa, nu am nimic distractiv de spus. randurile astea sunt pentru mine. caut un punct de sprijin, un echilibru, un semn ca lucrurile nu se intampla asa cum ne dorim cu un scop. un motiv pentru care sa rad cu pofta sau sa plang avand o justificare serioasa.

drama queen din varful patului

l-a cautat in liste intregi de nume si atunci cand l-a gasit s-a uitat minute in sir la poza lui. nu stia ce sa ii scrie...de fapt intreaga poveste i se parea desprinsa din filmele cu liceeni, incat ii venea sa rada de fiecare data cand incerca sa ii scrie un mesaj. a lasat pagina deschisa, cu gandul ca o sa revina peste cateva ore. dupa cinci minute ii apar mai multe notificari:

wonderland nu e acasa

s-a mutat la 1921 km departare. in ziua in care a plecat mi-am promis ca lumea asta nu e suficient de mare, incat sa ma tina departe de persoanele dragi. pentru ea as zbura pana in mongolia, daca viata o va trimite sa isi caute fericirea atat de departe. m-am dus sa o vad. eram acolo de 2 zile si deja stiam ca o sa imi fie dor.

barbatii stiu sa astepte. si femeile sa se lase asteptate.

singura la mall in cautarea unui cadou. imi fac curaj sa incep cu o pauza de cafea. ma asez la masa din fata sa imi satisfac si placerea de a privi oamenii aflati intr-un du-te vino continuu. in fata usii se opreste un tip. inalt, imbracat in blugi si sacou, pantofi din piele intoarsa si sosete colorate. nu detaliile vestimentare mi-au atras atentia de la inceput, ci buchetul enorm de trandafiri pe care il avea in brate. parea ca a cules o gradina intreaga de flori si se chinuia sa o cuprinda pe toata cu ambele maini. statea in fata cafenelei si astepta.

Marlboro si siropul de cirese

ma intorceam in seara asta de la alergat. pe scara blocului o doamna in varsta isi prinsese mainile intre 3 plase pline de cumparaturi, lesa unei cateluse si cheia de la cutia postala. m-am oferit sa o ajut mai mult cu forta. era jenata ca ii car sacosile pana la...etajul 1! s-a oprit sa imi multumeasca si mi-a povestit ca s-a mutat din februarie in bloc si nu cunoaste zona. era fericita ca astazi descoperise o macelarie aproape de casa.

nu ma suna, te sun eu

in seara asta m-a apucat o furie teribila pe felul in care comunicam in ultimul timp. de fapt cred ca furia asta ar trebui sa se reverse mai mult asupra mea.
nu am avut curajul sa iti spun, dar am obosit sa iti scriu mesaje pe whatsapp si sa verific cand le citesti. si daca apar doua bife, inseamna ca le-ai citit sau uneori telefoanele astea inteligente o iau razna? daca le-ai citit, dar nu ai raspuns, ce inseamna? ca nu ai avut timp sau ca ai uitat? ca le-ai ignorat sau inca te mai gandesti la ce anume ai putea sa raspunzi? 

sa traiti frumos!

randurile de mai jos nu sunt pentru cei care au “calatoriile” ca hobby in CV sau pentru cei care s-au plictisit deja de toate continentele si isi permit vacante de lux in fiecare sezon. sunt pentru cei ca mine.

fragmente dintr-un weekend cu cantec

nu-mi place centrul vechi al bucurestiului.
rar aleg din proprie initiativa sa imi petrec timpul liber acolo, desi sunt locuri in care atmosfera este placuta. mi se pare atat de aglomerat, populat de multi oameni de calitate indoielnica, incat cei frumosi se pierd si devin anonimi. ma fascineaza personajele feminine care defileaza pe acolo. daca nu le-ar trada tocurile de 15 cm, fustele-curea sau jambierele pana la genunchi, ai putea sa juri ca interpreteaza rolul cocotei de lux din Patul lui Procust.

viata incepe mereu

nu prea ii place sa mearga cu metroul. de fapt nu ii place deloc. are o fobie de spatii intunecate, subterane, care nu dezvaluie niciodata lumea de dincolo de geam. in plus ajunge atat de repede la destinatie, incat te obliga sa te grabesti si sa preiei ritmul alert al celorlalti. scoti cartea din geanta, nu ai terminat bine a doua pagina ca urmeaza statia la care trebuie sa cobori. mai bine de un an a mers cu tramvaiul, zilnic o calatorie dus-intors de 50 minute. sute de pagini citite, dar mai ales placerea ultimelor randuri savurate pe semiintuneric in pasaj la victoriei. 

Daca te "like", nu inseamna ca te "plac"

#offtopic
stiti ce ma amuza in ultima vreme? oamenii care refuza duminica o invitatie de orice fel (oras/cina/teatru/film) pe motiv ca se pregatesc pentru ziua de luni. nota bene: sa nu folosesti vreodata o scuza hilara de genul imi calc camasa pentru maine atunci cand vrei sa refuzi pe cineva.

sue ellen de la parter

Martie 1980, oras de provincie, ploaie torentiala.
cum am putut sa uit umbrela aseara la el? meriti sa pleci pe ploaia asta de la liceu in rochia ta albastra de jerseu si in pantofi! eventual sa ii strici, ca si asa nu ai alta pereche!

35

la 35 ani se considera un barbat implinit. copil fiind, singurul lucru la care visase, era sa nu mai fie sarac. si pentru asta a luptat toti anii astia, dar mai ales a facut nenumarate compromisuri. cand se temea sa ia decizii importante, isi aducea aminte de copilul de 10 ani care se uita in vitrina pe lipscani la un trening de fas. mama nu i l-a cumparat niciodata. avea de ales intre mancare sau haine si invariabil lucrurile rupte puteau fi cusute.

aceasta nu e o poveste de dragoste.

acum cateva zile am avut chef sa fac pe scriitoarea. adica sa ma duc intr-un bistro, cu laptopul dupa mine si sa scriu de acolo o poveste. imi plac oamenii care pot lucra de unde vor, candva visam sa am un job care sa nu ma tina 8-9 ore legata de un birou. sa ma trezesc dimineata, sa imi incep ziua la o terasa intr-o gradina plina de copaci, in fata unei limonade cu ghimbir. sa scriu un articol, sa dau publish si asta sa fie “munca” mea. 

cum mi-am petrecut sfarsitul lumii

recunosc ca iarna nu este anotimpul meu preferat. mi-am dorit sa ninga doar la munte sa ajung pe partie, dar cum drumul pana acolo e impracticabil, zapada asta nu-mi ofera nicio bucurie. prin urmare de ieri am ramas blocata la domiciliu, fara planuri marete. am ales sa ignor vestile de la tv cu privire la coduri de diverse culori si ceea ce parea un weekend compromis, s-au dovedit a fi 2 zile petrecute in compania...mea. Concluzia? nu sunt chiar asa plictisitoare, a fost mai bine decat ma asteptam ! :)

la vita e bella. mai ales online.

Miruna, 29 de ani, absolventa a unei universitati cu profil filologic, pr manager

satena, mica de statura, tunsa french, cu ochi mari, zambet molipsitor, dantura impecabila. solara, plina de energie, visatoare, pasionata de gatit. combinatia perfecta intre o femeie seducatoare, dezinvolta si o copila sfioasa, naiva.

poate cu alta ocazie...

era o dimineata de iarna insorita ca o primavara timpurie. se trezise cu gandul ca astazi sa hoinareasca pe stradutele din jur sa isi faca ordine in ganduri si in viata. era fericita dupa atata timp. sau poate fericita e prea mult spus. linistita.

sambata incepea la cafeneaua vis-a-vis de parc. avea ritualul ei si ii facea placere sa se rasfete uneori. se aseza la masa cu scaune galbene, se uita la oameni si isi imagina viata lor. astazi i-a atras atentia familia cu 2 copii de la masa din colt. erau relaxati, radeau zgomotos si rasfoiau impreuna cateva carti de povesti.

noi. singura

ma intreba zilele trecute o prietena pe care o tot sfatuiam sa incheie o relatie in care era nefericita  – tu ai habar cat de greu este sa fii singura? apoi s-a scuzat stanjenita, simtind cumva ca eram solidara cu suferinta ei. cu a ei da, cu a mea nu mai sunt.

Consolare

Se vedeau cam la aceeasi ora. Se intalnea cu el sperand sa gaseasca alte raspunsuri la problemele ei, insa intotdeauna se temea de aceeasi intrebare. Simpla, dar la care se fastacea mereu cand trebuia sa raspunda.
Ce faci?
Stii cat ma incomodeaza intrebarea asta? Niciodata nu stiu ce te astepti sa iti raspund!

Momente si schite

un liceu teoretic din provincie, pauza mare. imi place de George si m-am bucurat ca azi m-a intrebat ce fac. mi se pare cam infantila ideea de a ne stropi cu apa pe culoar, dar vreau sa par de gasca. am reusit sa ma strecor dintr-o clasa in alta sa nu arat ca o curca plouata, dar colegele mele deja erau la concurs de tricouri ude…trebuie sa fac ceva sa par mai abordabila si interesanta. ma duc sa imi umplu o sticla cu apa si cand ma intorc pregatita de o “stropeala” zdravana, o colega imi spune ca ma cauta ai mei…chiar acum s-au gasit?!