aveam 9 ani cand am vazut prima data marea la mamaia cu ai mei. timp de opt ani in fiecare vara pe 27 iunie (+-cateva zile) ne-am petrecut vacantele impreuna in aceeasi statiune, la acelasi hotel. nu dormeam de emotii in noaptea in care trebuia sa plecam. nu am intrebat niciodata de ce nu mergem in alte locuri. pe atunci nu stiam ca o sa ma fac mare si o sa descopar singura lumea, dincolo de posibilitatile unei copilarii post-decembriste.
nu stiu cum a fost pentru voi, dar eu prima data cand am respirat “aer occidental” am simtit ca trebuia sa ma fi nascut turist. :) de atunci norocul m-a purtat prin locuri minunate, din care m-am intors cu poze putine, dar cu niste stari care m-au apropiat emotional de fiecare dintre orasele pe care le-am vazut. mi-am lasat sufletul in multe dintre ele si la intoarcere ma simteam ca dupa despartirea de cineva drag. parisul a fost ca un coup de foudre, un amalgam de stari, la care am visat inca de prin adolescenta. prima data cand l-am vazut m-am simtit...acasa. si m-am intors mereu cu gandul ca nu o sa tradez niciodata orasul ala. apoi a aparut londra, ca un amant care te cucereste cu gesturi galante, pe care ti-e imposibil sa nu le adori. si tot asa povestile de dragoste cu orasele din viata mea s-au succedat in ultimii ani cu o precizie exacta ca in vacantele din copilarie. in fiecare sfarsit de vara si inceput de primavara mi-am tradat prima dragoste cu un loc nou. si am acceptat cu inima deschisa.
v-am spus ca sunt sentimentala dupa fiecare vacanta, iar cea care tocmai s-a incheiat a insemnat regasirea mea ca femeie, a placerilor pe care vreau sa mi le ofer si a lucrurilor bune pentru care merita sa castigi in viata cateva batalii. si nu vin la cei care stiu sa astepte, ci la cei care muncesc din greu sa le obtina. astazi sunt convinsa ca pot sa traiesc intr-o “cutie de chibrituri”, dar ca o sa descopar macar o parte din locurile la care visez.
amsterdam nu a fost o alta dragoste, a fost orasul in care mi-am dat seama ca dincolo de esecuri, de frustrari, de temeri, de regrete, exista in lumea asta mare un loc in care te asezi pe o banca, te uiti la oameni si ei iti zambesc din tot sufletul. pentru ca lumea asta mare e plina de oameni frumosi, de apartamente mici cu ferestre mari, fara perdele trase si zavoare atarnate de usi, de biciclete colorate, de nepasare (in sensul cel mai bun si firesc posibil) fata de ceea ce spun altii despre tine. pentru ca acei “altii” sunt exact ca tine...nu au timp sa judece, sunt prea ocupati sa traiasca frumos. ceea ce va doresc si voua!
imaginea de aici - Almond Branches in Bloom - Vincent van Gogh