ii inghetasera mainile si vroia sa termine mai repede tura de lac. schimba melodia din casti cu una mai alerta si incerca sa se gandeasca la lucruri frumoase. la micul dejun de azi dimineata, la soarele care batea in geamul dormitorului, la rasetele care rasunau din incapere, la croissantul cu unt de la rue du pain ramas pe masa din bucatarie.
si iar bezna asta apasatoare…ar fi putut sa cada intr-o groapa adanca si nu ar fi stiut nimeni de ea. marise ritmul si fredona in gand melodia care tocmai incepuse. alerga din ce in ce mai repede si urmarea linia lacului ca sa nu se departeze de drum. a trecut de prima curba, urma a doua si dintr-odata a distins o silueta in intuneric, dar nu a mai putut sa se opreasca la timp. diana a reusit sa se mentina in picioare, dar barbatul peste care daduse era in genunchi cu spatele la ea.
asa ii trebuie! cine l-a pus sa se opreasca in mijlocul drumului in intunericul asta ca sa se inchida la sireturi?
pregatise o replica de acest gen, dar el s-a intors razand, in timp ce isi curata pantalonii de praf. a aprins lanterna pe care o avea agatata de mana si a indreptat-o spre ea. pe margine era o bicicleta sprijinita langa banca.
- deci asa agata femeile in ziua de azi barbatii, din zbor?
- ah, nu pot sa cred! tot tu?!
[si dintr-o data si-a adus aminte de incidentul din 2014. era luna ianuarie, imediat dupa sarbatori. diana conducea si se grabea sa ajunga la o piesa de teatru. masina din fata a franat brusc la un semafor si ea a intrat usor in spatele lui. au tras pe dreapta intr-o parcare si a iesit tremurand din masina. isi amintea ca era foarte frig si semi-intuneric. din bmw-ul avariat coboara un tip inalt, cu ochi albastri, imbracat in costum:
- era mai simplu sa imi ceri numarul de telefon, decat sa te sui cu masina pe mine!
a urmat o discutie lunga pe tema masinii lui care era zgariata foarte putin, a ei care era noua, incercari de reconciliere. totul s-a incheiat cand el i-a dat numarul de telefon si i-a spus sa se gandeasca la ce vrea sa faca. vladimir accident l-a trecut in agenda. nu l-a sunat niciodata.
in primavara urmatoare l-a vazut din nou la libraria carturesti de la piata romana. a lasat cartile pe care le avea in mana si a iesit imediat de teama sa nu o recunoasca si el.]
dupa ce a terminat povestea, vladimir radea in hohote. si-a adus aminte de incident si ca se amuzase copios cat de speriata era cand a coborat din masina.
au mai stat de vorba cateva minute, dar nu i-a mai spus ca il revazuse si in librarie un an mai tarziu. in tot timpul asta, incerca sa isi aminteasca daca si atunci purta verigheta. inainte sa dea din nou drumul la muzica din casti si sa se indeparteze, l-a auzit strigand:
- ai grija, diana, nimic nu e intamplator! daca o sa ne intalnim si a treia oara, e un semn.