pentru ea nu era doar unchiu’ Victor, era de fapt singura ruda pe care astepta sa o intalneasca la reuniunile alea plictisitoare de familie. singurul cu care semana si in al carui comportament discret se regasea. subtil, relaxat, pasionat de pictura si de costumele cu rever. il gasea intotdeauna pe fotoliul din sufragerie, cufundat in vreo carte despre ultimele descoperiri intr-ale medicinii.
in timp ce se imbraca, isi aducea aminte de cele mai frumoase povesti pe care le auzise de la el. toate incepeau invariabil cu pasiunea pentru meseria de chirurg, descoperita inca din copilaria saraca petrecuta pe strada 11 iunie din Bucuresti. in casa cu ferestre mari, care adapostise in acelasi timp 8 familii, 3 generatii de bunici, tati, unchi, veri, matusi si careia i-a dus dorul toata viata dupa ce au hotarat sa o vanda si sa isi faca fiecare un rost separat.
se intalneau de sarbatori, faceau mese mari si se simteau din nou ca in vremurile bune din tinerete. se asezau intotdeauna unul langa altul la masa si abia astepta ca unchiu’ sa isi inceapa povestile. el nu bea niciodata mai mult de un pahar de whiskey, dar matusa avea intotdeauna grija sa ii atraga atentia. si ea fusese tot medic, o femeie severa, stricta, pe care rar o vedeai zambind. de multe ori se intreba cum au reusit sa stea impreuna atatia ani, iar raspunsul il gasea tot in felul lui de a fi si de a ii accepta pe cei din jur.
era inceput de decembrie si in cimitirul bellu mirosea a iarna si a tamaie. s-au strans cu totii la slujba de inmormantare, o altfel de reuniune a familiei. imbracati in negru, unii vizibil afectati, altii senini si cu zambetul pe buze. il recunoscuse pe baiatul si nepotul acestuia, care venisera din Luxemburg si pe care nu ii mai vazuse de cel putin 10 ani. matusa nu varsa o lacrima si se ascundea sub palaria neagra de fetru si ochelarii tip Jackie O.
la un moment dat, din multimea de rude a remarcat o tipa cu parul portocaliu, la vreo 25 ani. imbracata colorat, un fel de rockerita-hip, a plans zgomotos pe tot parcursul inmormantarii. de fapt, a fost singura pe care a vazut-o plangand. fata se sprijinea de bratul unei femei desprinsa parca dintr-un roman a lui gorki. imbracata saracacios, cu o sapca pe cap si haine lalai, se fataia de colo-colo de parca nu isi gasea locul la reuniune.
la restaurant, fata cu par colorat si “femeia lui gorki” s-au asezat la aceeasi masa cu baiatul si nepotul din Luxemburg. parea ca se cunosc si ca au multe povesti de recuperat. spre sfarsitul serii a aflat ca femeia avusese o relatia cu unchiu’ Victor multi ani si aveau impreuna o fata. un copil din flori, despre care au stiut doar membrii apropiati ai familiei. se uita la cei din jur si i se parea ca toti vorbeau despre acelasi subiect.
si ea s-a gandit toata seara la omul discret si respectabil pe care il admirase de cand era copil. si la viata dubla pe care a avut-o. la sotia severa si la femeia in haine lalai. la cei doi copii, baiatul proprietar al propriei companii de IT in Luxemburg si fiica nelegitima cu par portocaliu si sosete rosii. avea multe intrebari ale caror raspunsuri stia ca nu o sa le mai afle niciodata. daca l-ar fi gasit acum in sufragerie, citind una dintre cartile lui preferate, l-ar fi intrebat un singur lucru. in care dintre cele doua vieti a fost fericit.