la un moment dat, am avut o idee curajoasa pe care si acum ma mir ca am urmat-o. era o perioada in care bucurestiul abia descoperea curentul vintage si aparusera cateva bloguri de profil. zis si facut! mi-am gasit un nume de scena, am luat cateva haine de la mine si foarte multe din sifonierul mamei si mi-am facut un blog. am pastrat “afacerea” secreta, nu stiu nici acum de ce mi-a fost rusine sa ma laud cu o idee atat de intreprinzatoare. blogul a avut succes de la inceput, astfel incat in 2 luni vandusem cam toate hainele din sifonier. intamplator, gasisem pe calea mosilor un magazin second-hand care aducea niste lucruri superbe la preturi de nimic si la scurt timp a devenit unul dintre principalii furnizori.
trecuse aproape un an de cand faceam asta si, desi banii pe care ii castigam ma multumeau pentru perioada respectiva, stiam ca povestea o sa se incheie curand. aveam 22 ani si imi doream sa scriu. intr-o zi, am simtit ca sansa avea sa imi surada. aplicasem pentru un job de editor la kudika, un site pentru femei. genul ala care si azi iti mai ofera zece sfaturi pentru o relatie fericita sau te invata cum sa iti cureti camasile albe patate la subrat. un pas mic, dar care avea sa ma aduca mai aproape de visul meu.
tipa cu care m-am intalnit la interviu m-a intrebat 2-3 chestii despre mine si daca citesc reviste pentru femei. atat. la scurt timp, mi-a trimis un email in care imi multumea pentru intalnire, dar nu considera ca sunt un candidat potrivit pentru jobul respectiv. am citit randurile alea de zeci de ori pana sa le sterg. si o data cu ele, am renuntat si la visul meu de a mai scrie, iar la scurt timp am inchis si blogul de haine.
au trecut 8 ani de atunci si de la “intelepciunea” varstei si a biroului corporatist in care lucrez, inca imi pare rau ca am renuntat asa usor la visul meu si i-am lasat pe altii sa decida pentru mine. am inceput sa scriu aici dintr-o joaca si la scurt timp am primit o propunere de la o tipa sa colaborez pentru un site destul de cunoscut. nu mi-a mai dat niciun semn de atunci. am fost din nou tentata sa renunt.
noroc cu povestile frumoase care mi se intampla si vor sa fie scrise. si cu incapatanarea pe care o am de cand am descoperit ca e al naibii de bine sa faci si ceea ce iti place, nu doar ceea ce trebuie si asteapta altii de la tine.