viata aia pe care vocea lui chantal a dat-o peste cap. sau tu cu rasul in hohote cand ti-am raspuns ce zodie sunt. de fapt vocea care imi aminteste de noptile in care asteptam sa ma suni la 11.30. ca un ceas desteptator care ne trezea la miezul noptii si ne reamintea ca avem o poveste de trait. si eu veneam de fiecare data mai entuziasmata decat cu o noapte inainte. si tu erai asa cum esti si acum – exuberant, dezinhibat, acaparator. ca un camp de maci pe care nu ma pot intinde.
daca as fi stiut de la inceput, as fi facut la fel.
stau in mijlocul camerei cu un pahar de disaronno in mana dreapta. sunt in tricoul cu masinutele care fac sex. ala in care nu m-ai vazut niciodata, pentru ca tie ti-am aratat doar dantelele asortate. vocea ta cantand melodiile din playlist-ul de drum lung mi-a dat peste cap viata aranjata intr-o cutie de ikea. am stiut de la inceput ca a ta nu avea sa incapa langa. o aruncai mereu ca pe bagajul de mana, dar radeai in hohote si ma tineai in brate mult. nu mi-ai zis niciodata ce iti place la mine, dar am stiut de fiecare data cand intram pe usa. nu mi-ai zis niciodata ca ti-e dor, dar stiam in fiecare noapte la 11.30. oamenii treceau pe langa mine, gradinile, farfuriile cu mancare, paharele de limonada, cafelele cu zahar brun, sarbatorile in familie, mesajele de la prieteni, mailurile de la birou. nu mai tin minte nimic din toate astea. nu mai tin minte nimic din ultimele luni. ai fost doar tu si lentilele tale de contact ratacite prin patul cu asternuturi apretate.
daca as fi stiut de la inceput, as fi facut la fel.
stau in mijlocul camerei cu un pahar de prosecco in mana dreapta. nu mai tin minte cate pahare am baut asteptand sa suni. am ametit si m-am asezat pe jos. functia shuffle are un mod ciudat de a imi aduce aminte de noptile noastre. in playlist intra numai melodii proaste, alea pe care dansam la 3 dimineata in varful patului. imi repet continuu ca o sa suni si eu nu o sa raspund. sau o sa raspund si o sa iti spun relaxata ca nu vin. vreau sa dorm. vreau sa dorm doua zile si sa las telefonul pe “nu deranjati”. sa nu il mai verific in fiecare ora, sa nu mai astept. oare ti-am zis vreodata in atatea luni ca nu am rabdare sa astept? oare cum am invatat sa astept atatea luni telefonul de la 11.30? suna. ok, vin la tine.
daca as fi stiut, as fi facut la fel.
stau in mijlocul camerei si mi-as dori sa am un pahar de alcool in mana. sa nu imi interzica doctorul sa beau si sa fac asta in timp ce ascult pe repeat filmuletul pe care ti l-am facut pe ascuns. in care imi cantai melodia aia despre care as fi zis ca e groaznica. cum faceai ca tot ce iti placea tie sa para ca mi-a placut si mie de la inceput? astept sa se faca 11.30, sa suni, sa imi pun dantelele asortate pe sub trenciul crem, tocurile, sa chemi uber, sa cobor si sa ma intrebe soferul numele tau, sa iti trimit mesaje si franturi de poze din masina, sa imi deschida cineva usa, sa ma astepti la etajul 1, sa urcam impreuna, sa incepem din lift, sa terminam dimineata la 4, sa radem in hohote, sa iti zic problemele de la birou, sa facem glume pe seama tuturor, sa fim rai, sa fii tu ala insensibil si eu aia declarativa, sa iti zic ca mi-e dor si tu sa ma corectezi cu jocuri de cuvinte, eu sa ma intorc cu spatele suparata, tu sa imi zici de drag ca sunt o nebuna, sa iti mananc toata ciocolata, sa iti beau toata apa si sa ma trezesc in toiul noptii ca mi-e pofta de un pahar de vin. e trecut de 11.30 si ma bufneste rasul cand ma gandesc ca eu inca astept. de ce naiba mai astept?
rad in hohote si ma duc la frigider sa caut ceva de baut. frigiderul gol de atatea luni, casa nelocuita si o jumatate de sticla de apa plata. stau in mijlocul camerei in chiloti si mi-e rusine sa nu ma vada cineva. parca nu mai e casa mea.
daca as fi stiut, as fi facut la fel.
imaginea de aici