opresc aspiratorul si ma trantesc pe canapea uitandu-ma in gol. ma gandesc la ultimele doua weekend-uri si imi vine in minte expresia cu vara nu e incheiata pana nu se incheie.
nu m-as fi gandit cu cateva saptamani in urma ca de ziua mea o sa fiu in varf de munte cu oamenii astia dragi, care s-au ales unii pe altii, pe care i-am ales, cu care ma vad mai des sau mai rar, cu care povestesc mai multe sau atat cat ne lasa timpul, dar care in ultimele doua weekend-uri m-au facut sa ma bucur, cum numai in vara dinainte de 30 am mai facut-o. tot cu ei, impreuna sau separat. cand am zis ca o sa raman mereu la vara aia, nu am facut-o intamplator.
cum intamplator nu este nici acest septembrie. are ceva in aer, ca un sfarsit de vara in care pe fundal se aud melodiile dalidei. portofino se impleteste cu plaja pustie de la vadu, ma trezesc in napoli in timp ce deschid fermoarul cortului de la malul marii negre, alain delon imi sufla usor in ceafa in timp ce dansam pe leonard cohen, cerul nostru e plin de miliarde de stele, in aer pluteste un miros intepator in timp ce ii aud cum trag toti din aceeasi tigara, pe picioarele mele sunt insirate romanele lui ferrante, cifra „3” e infipta in placinta cu urda si marar, ma trezesc in patul celor 8 necunoscuti in dimineata de dupa, balonul zboara de pe o parte pe alta a banchetei din spate, brazii sunt plini de confetti, in gura am zatul ramas de la cafeaua facuta direct pe plaja si bauta la 1.500m, intamplarile se succed, se intrepatrund, sunt unele peste altele, iar eu obosesc numai cand ma gandesc ca nici macar nu a inceput vacanta de vara.
de fapt nu obosesc, voi avea candva si ragazul sa oftez pe canapeaua din sufragerie, in timp ce ne uitam la filmele lui tornatore. poate o sa te invit sa ramai, o sa imi sui un picior peste al tau si o sa ma prefac ca tu ai fost cel care a avut initiativa. o sa daram cu argumente peretele ala dintre noi, pe care l-ai construit intr-o noapte pe banca de piatra de la carturesti. o sa ma tragi langa tine, o sa ma intorc cu spatele, o sa te pui spate in spate, o sa iti lasi capul peste capul meu si o sa simt povara lui, ca si cum as avea dintr-o data doua capete si ar trebui sa gandesc pentru amandoi. o sa iau decizii in locul tau, o sa imi asum riscuri, o sa comand sticle de vin pe care o sa le beau singura, o sa imi spun in locul tau cat sunt de curajoasa, de solara, de frumoasa cu parul in ochi si bretonul tuns stramb, cu ochelarii ascunsi prin buzunar, o sa ma strig alessandra, o sa imi deschid singura primul nasture de jos, o sa te rog sa imi prinzi parul in coada sa vezi cum imi sta, o sa ma conving ca esti singur, ca o sa ma conduci pana la urma acasa, o sa te inviti sus pentru ca stii ca eu nu as avea niciodata curajul sa o fac, o sa pleci dis-de-dimineata, iar eu o sa ma prefac ca te astept inapoi.
ma chinui sa plang ca sa imi dau seama daca mai pot, dar nu mai sufar dupa o despartire cam de cand am schimbat ultima oara casa si am plans de parca ar fi fost a mea. mi se inrosesc ochii si ma bucur, poate inca imi pasa, rememorez cuvinte, feluri de mancare, pahare cu vin sau sticle de corona, imi curge o lacrima si ma bucur din nou, poate chiar imi mai pasa. apoi alain delon imi trimite un mesaj, ma intreaba ce facem in weekend, ii raspund ca orice, imi propune, ne alegem unii pe altii, ne facem planuri, mai adaugam cateva locuri pe lista, schimbam bagaje, masini, dupa bocancii de munte vine costumul de baie argintiu, dupa bandajul pentru piciorul drept vin papucii albi si geanta de paie, dupa camasa de in vine tricoul rosu cumparat in ultima vacanta la lago di garda, iar dupa septembrie vine vacanta mea de vara si weekend-urile trecute cu „ocupat” in telefon.
mai lasa-mi putin ragaz sa inchei vara si promit sa stam spate in spate, sa imi sprijin capul de al tau si sa gandim unul in locul celuilalt, eu ceea ce iti este teama sa iti asumi, tu ceea ce imi este imposibil sa rostesc cu voce tare. iti mai las putin ragaz, poate alain delon e ocupat in decembrie si weekend-urile vor fi trecute cu „e complicat” in telefon.